Zoeva Cocoa Blend, impresii și swatch

06:00

   Bună numele meu este Lucia și sunt depedentă de Instagram! După Pinterest(pe care l-am abandonat acum ceva timp, deși încă mai am contul) Instagram m-a atras cu imagini colorate ale locurilor exotice vizitate de unii, produselor noi apărute care se găsesc sau nu la noi și Zoeva. Dacă aveți Instagram , cred că ați văzut multe palete de machiaj și pensule(mai au și alte produse), care de care mai atrăgătoare. Eu am suspinat mult după palete, nu aș zice nu nici pensulelor deși sunt mulțumită de Eco Tools.



     Înainte de sărbători s-a ivit ocazia să îmi comand paleta și deși m-am gândit puțin. Până la urmă am decis că merit și eu un cadou mic având în vedere că nu prea am timp să merg prin magazine și tot ce am văzut mi s-a părut exagerat de scump.
Paleta face parte dintr-un set care se numește PLAISIR BOX(încă mai este disponibil online), care conține trei palete diferite. 
Cocoa Blend este una din ele, am cumpărat setul împreună cu o prietenă și l-am împărțit, ea a luat două palete. Eu am luat-o doar pe aceasta , prețul per paleta cu tot cu transport a fost până în 85 ron, ceea ce mi s-a părut decent.



Paleta este făcută dintr-un carton tare, care are un magnet ca și sistem de închidere interesant la ea mi se pare că nu are  oglindă în interior,dar nici un accesoriu  de aplicare a fardurilor.Paleta conține zece culori,dintre care patru sunt mate și șase sunt sidefate.




Unele culori seamănă foarte bine cu ceea ce am deja din alte palete, cu toate acestea nu regret deloc că am achizitionat-o. Culorile sunt frumoase, rezista foarte bine pe pleoapele mele care sunt destul de uleioase în anumite perioade și nu sunt deloc prăfoase. Comparativ cu multe palete pe care le-am detinut până acum nuanțele sunt mult mai pigmentate.  
Trebuie să recunosc că acesta a fost una din cele mai inspirate achiziții ale anului 2016.

În filmuleț puteți vedea un machiaj realizat cu câteva nuanțe din paletă. 

You Might Also Like

19 comments

  1. Nu am auzit de aceasta paleta si brand nu are un pret chiar atat de mare, instagram-ul m-a acaparat si pe mine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. deci punem vina pe instagram :)..am zis sotului sa le trimita lor plangeri, nu e vina mea ca sunt postate o gramada de chestii tentante

      Ștergere
  2. Arata super bine! Si pe mine ma tenteaza :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mai au si altele mai frumoase, eu am ales mai neutre dar am vazut una din ele are un galben superb

      Ștergere
  3. Arata bine de tot paleta asta și majoritatea sunt nuante de baza. Sa le folosești cu spor!:D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc, dap exact cum imi plac..rar ma aventurez la chestii mai curajoase

      Ștergere
  4. Arata suuuper! Eu m.am cam potolit cu paletele in ultima vreme, alternez aceleasi culori

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ai reusit? eu greu de tot si nu stiu cum se face dar in fiecare paleta apre cel putin o culoare pe care o am in alta

      Ștergere
  5. Vaiii, ce nuante frumoase! Am auzit de acest brand insa pana acum nu am incercat nimic de la ei, cine stie, poate pe viitor voi avea ocazia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sunt pe mai multe situri, din cate stiu pe langa cel oficial..eu zic sa arunci o privire cu siguranta iti gaseti ceva fain

      Ștergere
  6. Nu am auzit de acest brand. Imi place cum arata ambalajul iar nuantele fardurilor sunt pe placul meu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da sunt destul de neutre si poate iesi un machiaj dragut din ele

      Ștergere
  7. ce bine arataaaa <3 am si eu pe wishlist o paleta de la ei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si eu mai vreau una, sa vad cand pun de o comanda

      Ștergere
  8. Si eu sunt tare dependenta de Instagram :)) Chiar am cumparat o gramada de chestii din cauza lui, si nu regret nimic ^_^
    E tare misto paletuta, si chiar ca ai facut o investitie buna, pentru ca nuantele sunt foarte versatile. Te poti juca in mai multe feluri cu ele <3 Sa o folosesti cu mult, mult drag si spor~ Pup! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sa sti ca asa ma gandesc si eu..m-a tentat, am luat nu regret macar am incercat si mi-am facut o parere fie buna fie rea stiu daca pe viitor mai merita sau nu

      Ștergere
  9. nu stiam nimic de aceasta paleta, are nuante dragute, am cateva desfacute si ma abtin!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si eu am cateva desfacute dar parca ..nu reusesc sa ma abtin, greu cu tentaiile astea

      Ștergere
  10. Cand ma uit la filmulete de genul am impresia ca machiajul este ca o joaca de copil.

    RăspundețiȘtergere

.