Încălțăminte de piele la prețuri accesibile

       Ca orice femeie sunt pasionată de pantofi și oricați aș avea nu am niciodată  suficienți, este exact ca la haine avem un dulap plin dar când ne uităm în el considerăm că nu avem cu ce ne îmbrăca. 
Indiferent ca merg la shopping sau doar să mă uit la ce apare nou prin magazine, nu pot să nu mă opresc să mă uit la încălțăminte. În ultimul timp am rămas dezamăgită de ce am găsit în magazinele fizice așa că am decis să mă re-orientez către cele online . Când eram mică mama mea avea numai de piele și îmi zicea că aceia țin mulți ani și arata impecabil. M-am uitat cu o oarecare îndoiala dar ea îi are și acum și îi poarta, ceea ce m-a convins și pe mine să îmi achiziționez cel puțin două perechi pentru început urmând ca mai apoi să îmi măresc considerabil colecția.Tot uitându-mă pe Siteuri am ajuns la siteul celor de la Etienne Shoes,unde am găsit câteva modele care îmi plac și pe lângă faptul că arată bine, prețul este cel de producător.

.