Produse terminate în ultimul timp

23:41

Yes it's that time again!
Pentru că între sărbători am avut puțin timp am apucat să fac poză produselor terminate și să le arunc, iar astăzi vă arăt și vouă. Nu pot spune că sunt multe sau puține, mie mi s-au părut suficiente mai ales că nu mai vroiam să îmi ocupe spațiul.




NIVEA Apa micelară delicată 3 în 1- mi-a plăcut încă din prima zi când am încercat-o, acum că s-a terminat am decis că o voi reachiziționa cu siguranță. Preț prietenos, cantitate suficientă așa că chiar merită.
Motivul pentru care am terminat mai greu apa micelară a fost chiar produsul Kueshi (primit în una din cutiile Pick N Dazzle), am alternat ca acest produs să țină mai mult.
Thuersday Plantation Tea Treea oil este un produs cu multiple beneficii, pe care l-am folosit până la ultima picătură puteți citi mai multe despre el în review.



Mă plimbam într-o zi în DM și aveam impresia că mi s-au terminat șervețele demachiante(sau erau pe terminate) și m-am uitat să văd dacă găsesc și altceva să încerc.Deși sunt dedicate unui ten deshidratat (în general nu este cazul meu), chiar m-am înțeles bine cu ele. Mirosul este plăcut și tenul rămâne curat după utilizarea lor.




În noiembrie am fost foarte răcită așa că am "abuzat" de spumantul de baie de la Balea, mirosul de eucalipt îmi place foarte mult cu toate acestea acest produs nu are o aromă așa puternică pe cât mă așteptam eu. Cu toate acestea îmi place și probabil îl voi achiziționa din nou la un moment dat.
Săpunul negru l-am folosit foarte mult pentru epilare, îmi place senzația aceea de după(puteți citi mai multe despre acest produs în postare).
Unul mic și unul mare, pentru că ador această gamă și întotdeauna mă întorc la ea cel mic îl țin în poșetă sau la lucru în caz de ceva.
Inițial am avut o mostră după care l-am cumpărat în varianta full size, Sunflowers by Elisabeth arden este parfumul meu de vară sau de câte ori vreau să îmi aduc aminte de vară.


Am primit aceste produse într-o campanie de testere , m-am împăcat bine cu ele și chiar mă gândesc să îmi cumpăr și alte game de le ei să văd cum sunt.




You Might Also Like

6 comments

  1. Eu m-am tot uitat la spumantele de baie de la Balea, dar inca nu am incercat niciunul. Face spuma fain?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sa sti ca este primul pe care in incerc, face spuma suficienta ;)

      Ștergere
  2. ai fost o harnicuta! masca de par de la Helen Seward am adorat-o!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa relativ, am vazut la alte fete de 3 ori mai multe..dar eu nu reusesc decat pe bucatele

      Ștergere
  3. Nivea Invisible mi-a placut si mie. Eficient si parfumat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e preferatul meu, orice incerc tot la el ma intorc

      Ștergere

.