Nivea Pure Effect 3-in-1 Daily Deep Cleansing Peeling Remove make-up Wipes

      Pentru că am ajuns să achiziționez cel de-al  treilea pachet de șervețele din această gamă, cred că a venit timpul să vă povestesc măcar puțin despre el, pentru că, chiar îmi place altfel cu siguranță nu l-aș fi cumpărat de atâtea ori. L-am descoperit din greșeală, așteptând timid pe un raft de Dm unde am mers să văd ce mai este nou și să achiziționez câteva produse de care aveam nevoie.Planul îl aveam dar cum nu reușesc niciodată să mă țin de plan..am cedat tentației de a-l achiziționa. 
Aveam nevoie de el , dacă mă gândesc bine...sinceră să fiu, nu. Am renunțat la demachierea cu șervețele în urmă cu mult timp și nu plănuiam prea curând să revin la astfel de produse decât în caz de urgență majoră.



Ce promite:
  • curăţă si îndepărtează machiajul
  • exfoliază si matifiază tenul
  • luptă cu impurităţile
  • cu extract activ de magnolie
Preț: depinde de locul de unde achiziționați eu am dat 9,99 ron la reducere cred că prețul întreg este undeva la 12-13 ron
Cantitate:20 bucăți
Valabilitate:6 luni de la deschiderea ambalajului



       Ce mi se pare interesant la acest produs, după cum vedeți și în poză arată diferit de toate produsele de acest gen încercate ceea ce se vede cu ochiul liber.
Șervețelul are două fețe, una  fină curăță în profunzime și îndepărtează machiajul și cealaltă abrazivă exfoliază și matifiază tenul.Cel mai des folosesc partea abrazivă, deși exfoliază face acest lucru într-un mod blând fără a zgâria sau a usca tenul.Efectul de matifiere durează câteva ore, eu cel puțin folosesc câte un șervețel în fiecare seară iar dimineața zona T nu lucește atât de tare cum o făcea înainte de acest produs. Problemele pe care tenul meu în momentul de față sunt chiar puține, Răzleț mai am probleme cu acneea iar acest produs  nu mi-a influențat în nici un fel în mod negativ pielea( în sensul că nu mi-a cauzat apariția unor erupții sau blocarea porilor)
Mirosul este foarte plăcut,care persistă câteva ore din gama cu extract de magnolie am și bb cream care seamănă la miros doar că este mai vag și dispare mai repede dar despre el într-o altă postare.

.