Ședința gratuită de make-up cu Vichy și Anda Zelenca Makeup&Beauty

Am promis zilele trecute că vă povestesc de cum mi s-a părut ședința de makeup, așa că azi revin cu impresii și normal pozele aferente cu înainte și după. 
De ce am vrut neapărat să merg? Păi pentru că am încercat câteva produse de la Vichy care mi-au plăcut și nu puteam rata ocazia să mă conving că am nevoie de un fond de ten de la ei. Am încercat acum câțiva ani(cred că atunci când a apărut) Dermablend, l-am încercat în sensul că am găsit într-o revistă o mostă cu acest fond de ten singura problemă a fost că era prea închis pentru tenul meu,și cum nu m-am putut decide asupra nuanței preferate am renunțat la idea de a-l achiziționa.
Pe lângă standul încântător care a fost lângă mine și am avut ocazia să studiez nuanțe, produsele și normal să o bombardez pe Anda cu întrebări (nu m-am putut abține să nu o fac). 
M-am convins că trebuie să îmi cumpăr acest fond de ten. De fapt aș avea nevoie de două nuanțe pentru ca tenul meu să arate impecabil este vorba de nuanțele  15 opal  și 25 nude.


Poza înainte și după, sper că nu sperii lumea cu fața mea nemachiată se vede foarte bine diferența zic eu.
Mulțumesc Anda pentru machiajul superb, chiar mi-a plăcut foarte mult și cu părere de rău a trebuit să mă demachiez după ce l-am mai studiat în oglindă încă jumătate de oră.



Cei de la Vichy au fost foarte drăguți și la plecare am primit și o mică atenție.
 

Ceaiul de urzici, ideal pentru începutul de primăvară

        Astăzi mă gândeam să mai adaug câte ceva la capitolul sănătate și să vă povestesc despre ceaiul de urzici și despre beneficiile urzicilor în general. Prima experiență cu urzicile (și aici nu mă refer la întepături) am avut-o acum câțiva ani. Tatăl meu, datorită unor probleme de sănătate a fost nevoit să reducă consumul de carne și să se axeze pe fructe , legume și verdețuri .Nu i-a fost greu mai ales că îi plac și m-a îndemnat și pe mine să încerc. Norocul meu că semăn pe el, mama mea nu prea le are cu verdețurile...mănâncă foarte puține feluri. Țin minte că într-o zi am venit de la lucru și în farfurie am văzut ceva ce semăna de la depărtare cu spanacul,și l-am gustat. Sinceră să fiu nu mi-a prea plăcut pentru că mi se părea că îmi înțeapă limba așa că am decis să nu mai mănânc mâncare de urzici și așa am trecut la ceaiul de urzici.


Nu îmi place în mod deosebit gustul , mirosul este destul de fad și la culoare la fel de fad ca și gustul. Cu toate acestea am continuat să îl beau datorită beneficiilor pe care îl are asupra organismului.
Eu prefer să beau ceai de urzici în sezonul de primăvară , când se găsesc de cules (sau se pot cumpăra din piață) deși se pot achiziționa de la plafar uscate.
Beneficiul ceaiului de urzici:
- ajută la detoxifierea organismului
- este excelent pentru vitaminizarea, remineralizarea și echilibrarea sistemului de apărare a organismului
-combate astenia de primăvară
-este benefic împotriva retenției de apă
Este indicat să beți maxim 4 căni de ceai de urzici nu mai mult iar în cazul în care luați medicamente este indicat să întrebați medicul.

Ați încercat ceaiul de urzici? 
Cum vi se pare?

.