Spring beauty bloggers meeting Timișoara

Bună dimineața....
Astăzi vreau să vă povestesc puțin despre ultimul eveniment la care am participat atât ca și blogger dar și ca organizator. Fiind al doilea eveniment pe care îl organizez pot spune că am mai învățat câte ceva, a treia oara cu siguranță va ieși perfect sau cel puțin mai bine decât a ieșit acum. Aveam în cap încă de anul trecut acest eveniment, știam ce și când trebuie făcut așa că m-am ocupat începând cu ianuarie.Cel mai mult am zăbovit în a găsi o locație, nu știu de ce dar am o oroare de chestia asta.Primele emoții au început acum vreo două săptămâni, a fost partea cu colaboratorii, din care doi s-au retras după ce s-au declarat foarte încântați să participe. A fost un moment urât pe care l-am digerat cu greu și cu multă dezamăgire, dar așa sunt unii oameni.
Spring beauty bloggers meeting Timișoara a avut loc la Friends Caffe,localul este foarte frumos dar din păcate am constat că destul de întunecos.Am plănuit să ajung mai devreme să văd cum sunt aranjate mesele (vorbisem cu o doamnă care am înțeles că se ocupă de rezervări) și când am întrebat barmanul nu știa nimic, am avut totuși noroc că era destul de pustiu și am prins un loc cât să încăpem toate.După ce am vorbit prea mult vreo 5 minute (sper că doar 5 și nu mai mult) a început demonstrația.
Mulțumesc foarte mult Amelia Perjescu pentru superba demonstrație de machiaj,am mai furat câteva ponturi cu această ocazie.A fost și foarte drăguță să răspundă la întrebări și cu ocazia aceasta am văzut produsele de la Atelier Paris în acțiune. 



Mai jos vă las câteva dintre poze, pe facebook există un album cu mai multe și le puteți vedea aici.









Mulțumim 












 











.