Beckham Signature for Her

22:47

    Nu am mai scris de mult timp despre parfumuri, asta deoarece nu mi-am achiziționat nimic nou. Consider că am destul de multe și nu are rost să îmi cumpăr altceva până nu le termin pe cele de pe raft, cu toate acestea când am primit acest parfum în cutia Pick N Dazzle nu am putut să mă abțin să nu îl desfac (am încercat să mă abțin dar nu am reușit).



Să nu zic că m-am îndrăgostit iremediabil de designul parfumului, foarte drăguță ideea cu acele orhidee care dau un plus sticlei (pe care cu siguranță o voi păstra după ce va fi goală).
Eu cataloghez parfumurile după mirosuri, îmi plac sau nu și sinceră să fiu nu mă așteptam să îmi plaăa acesta prea mult având în vedere că sunt fan al parfumurilor fresh. De câte ori merg prin magazinele Sephora și Douglas îmi place să le iau pe rând toate și să le încerc, de aceea am impresia că pe acesta l-am mai simțit sau dacă nu unul care seamănă cu acesta cu siguranță mi-a trecut prin mâini.
Note vârf:anason, rodie
Notă inimă:orhidee
Notă de bază:mosc,vanilie,patchouli,chilimbar
Când am căutat informații despre acest parfum , am văzut că multe fete îl consideră dulce, sinceră să fiu mie mi se pare acceptabil , nu agreez deloc mirosurile dulci dar acesta mi se pare echilibrat, dar asta până la urmă este o alegere strict personală.
Am văzut pe unele situri că are un preț acceptabil, în funcție de cantitate prețul începe de la  59 de ron.



You Might Also Like

8 comments

  1. ma tenteaza de foarte mult timp, cred ca o sa cedez la un moment dat ;).

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos, eu am o manie cu parfumurile dulci <3 doar din acestea imi cumpar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mie nu prea imi plac, dar asta e din perioada comunista cred ca bunica se dadea cu ceva care era mai dulce decat diabetul :)

      Ștergere
  3. o sa ma uit si eu dupa el, sa il miros, dar dupa aromele prezentate cred ca o sa imi placa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. are un miros interesant, cred ca nu am auzit o persoana care sa spuna ca nu miroase bine :)

      Ștergere
  4. Wooow! Beautiful post my dear!!! My new post on the blog!!! http://blondelafemme.blogspot.ru/2015/09/international-directory-blogspot_9.html Thank you so much!!! ))

    RăspundețiȘtergere

.