InstaLife # 34

Bună dimineaţa!
  Prima săptămână de lucru a decurs relativ bine, adevărul este că pe birou m-a aşteptat malderul de dosare şi totuşi cumva am reuşit să mă descurc. Colega mea a zis să am de lucru să nu mă plictisesc.
Stresant nu a fost neapărat, dar obositor după ce în săptămâna precedentă nu a trebuit să fac nimic ce nu aveam chef. 


Ce îmi lipseşte concediul, dar până la anul nici o şansă .Nu prea am apucat să citesc toate bloggeritele mele preferate, dar în timp recuperez eu şi asta.Am reuşit cât de cât să mă menţin cu postările zilnice, măcar atât dacă altceva nu am făcut, până la iarnă oricum nu am scuză să spun că nu am timp. Pe lângă asta soţul meu a început din nou să se joace online şi e mai greu să ajung la laptop, aşa că mă străduiesc să scriu ideile principale după care dezvolt , până la urmă nici aia nu e rău. 


Am început să testez buretele de la Mishha,îl am de aproximativ o lună de la comanda de pe Aoro, dar abia acum m-am încumetat să îl desfac, voi reveni cu păreri după ce îl testez un pic.



Mesajul care mi-a făcut săptămâna mai frumoasă, şi da nu am reuşit să mă abţin de la Cola...beau cam 2 litri pe săptămână mai puţin decât beam înainte.



Săptămâna aceasta mi-a ajuns comada de pe Iherb, nu am cumpărat multe o mare parte a comenzii fiind pentru o prietenă, eu am fost "econoamă" de data aceasta. Pudra o ştiţi am scris review aici. A mea este pe terminate, şi m-am gândit să am de rezervă. Celălalt produs ales tot de la ei, dar se presupune că face machiajul mai rezistent. Doar că am observat că a curs puţin din recipient, la asta cred că e defect de fabricaţie (am mai văzut la o fată care a comandat şi la fel  i-a curs în cutie)


Şi răsfăţul din această săptămână a fost o mască asiatică, cred că mai am una şi gata trebuie să comand de pe ebay. Ebay provoacă dependenţe şi mai âşi atrag cu nişte preţuri foarte bune, ce să fac, numa pot abţine :)



Şi cel mai fericit moment din acest an....duminică s-a născut nepoţelul şi finuţul meu pe care îl aşteptam cu nerăbdare.
Şi el este Dragoş....<3


Am costatat că , unele fete s-au plictisit de absenţa mea (sau de mine)  şi au migrat către bloguri mai populare.Nu mă deranjează, până la urmă acest aspect, cui îi place să citesca ceea ce scriu bine, cui nu asta este până la urmă nu pot fi pe placul tuturor.
Tind să cred că scriu postările cât se poate de personal, inclusiv alambicat cum şi gândesc în mod normal şi mă şi exprim aşa deci, aşa sunt eu. În ultima perioadă ocolesc să citesc unele bloguri pentru că deja mi se par impersonale, na că am zis-o!
 Să nu credeţi că m-a supărat cineva de am scris aşa ceva, doar este o părere pe care o am de mult timp şi am vrut să o împărtăşesc. 


   Follow my blog on:Facebook , Bloglovin si Instagram



.