Vivanatura Crema antiacneica

În urmă cu ceva timp am încercat ceva de la Vivanatura , o mască cu argilă şi trandafir reviewul îl puteţi citi AICI mi-a plăcut mult aceea mască aşa că mi-am propus să o reachiziţionez.
   Săptămânile trecute am văzut la una dintre fete că povestea într-o postare despre această cremă aşa că mi-am propus să o achiziţionez. Eu o folosesc doar în weekend când stau acasă  şi nu mă machiez deloc. Recunosc că în weekend prefer să las tenul să respire şi să se relaxeze. 
M-a atras foarte tare  faptul că aceasta cremă conţine 100% substanţe naturale. Am achiziţionat-o din Dm şi am citit eticheta înainte.
Mod de utilizare: se aplică local într-un strat subţire pe zonele cu acnee şi puncte negre.Se lasă să acţioneaze între 1-7 ore.
Cantitate: 20 ml
Preţ: 8-9 ron
Valabilitate: 12 luni de la deschidere
Nu conţine: parabeni
Părerea mea:
Chiar îmi place această cremă, are o compoziţie cremoasă uşor de întins şi se vede că are argilă mirosul este interesant, mi se pare că este o combinaţie  între mentă şi tea tree, deşi mirosul dispare rapid după aplicare.
  Odată cu trecerea minutelor crema aplicată pe faţă se întăreşte şi devine uşor prăfoasă. De aceea nu am încercat să stau cu ea pe  faţă peste noapte.Pentru că mi se pare bună cu siguranţă o voi reachiziţiona.

.