Queen Helene Mud Pack Masque with Natural English Clay

  Anul trecut când mi-am comandat prima dată de pe iherb.com am vrut să încerc şi masca cu namol englezesc aşa că în februarie, când am pus comanda, am pus şi acest produs în coşul de cumpărături. Nu am pus poze cu comanda pentru că mi-am luat puţine lucruri, pe lângă această mască  am cumpărat şi trei flacoane de suplimente: coenzima Q10, spirulina şi ulei din ficat de cod.
   Este un produs care promite să cureţe porii şi, în acelaşi timp, ajută la diminuarea ridurilor fine. Are un preţ la fel de bun ca şi masca cu mentă şi o cantitate suficientă pentru câteva luni bune.
Singurul lucru pe care l-am observat odată cu trecerea timpului la aceste măşti este că devine din ce în ce mai dificil să le scot din ambalaj deoarece se întăresc.
  Fiind însă nouă, aceasta curge foarte bine din tub şi are o compoziţie bună, putând fi uşor dozată. Mirosul mi se pare parcă de apă de trandafiri.După utilizare, faţa rămâne catifelată şi relaxată, la partea cu reducerea ridurilor cred că numai o persoană mai în vârstă ar putea spune dacă are efect.
Eu sunt mulţumită de efectul ei, acum rămâne de văzut peste ceva timp dacă păţesc la fel ca şi cu cealaltă.
    Queen Helene este un brand  bun la un preţ accesibil, aşa că dacă aveţi ocazia să încercaţi, chiar merită.
Cantitate: 226,8 gr
Pret:3,83$

.