Emulsie cu lăptişor de matcă Doina Super

Demachierea este un pas foarte important, care trebuie practicat zi de zi, peste care nu trebuie sărit sub nici o formă. Recunosc că de multe ori nu am nici un chef, şi totuşi cumva am reuşit să respect de fiecare dată acest pas, deoarece nu îmi place ideea de a mă culca cu faţa îmbâcsită cu cosmetice. Până recent am folosit tot un demachiant Doina despre care puteţi citi aici şi care mi-a plăcut foarte mult, dar cum s-a terminat trebuia ori să îl achiziţionez pe acelaşi, ori altul.    
       Acum că stau să scriu această postare, îmi amintesc de ce am oroare de o faţă care nu a fost demachiată seara: aveam o colegă de liceu care se facea cu negru la ochi, dar seara nu se demachia, dimineaţa se spăla pe faţă cu apă şi aplica din nou creion şi rimel, şi aşa zi de zi până când zona ochilor arăta cam închisă la culoare şi o făcea foarte palidă. Râdeam cu colega de bancă că este ca în bancul cu Metallica ( asta trebuie să îl "zic": un rocker se decide într-o zi că nu a mai făcut baie de mult timp aşa că se pune în vană, dă cu apă şi săpun, după vreo patru proceduri de apă şi săpun  se uită  mirat: "ia uite tricoul cu Metallica, şi eu care credeam că l-am pierdut şi de fapt l-am purtat în tot acest timp").
  Şi acum să revin la lucruri serioase, în lipsa demachierii corespunzătoare pielea se îmbăcseşte cu produsele folosite peste zi, să nu mai spun de efectele poluării şi faptul că în timp apar multe efecte negative pe care cu siguranţă le ştiti deja.


.