Şampon şi balsam nutritiv Nectar of Nature

   
Nectar of Nature este un brand pe lângă care aş fi trecut prin magazin fără să îl bag în seamă şi rău mi-ar fi părut. În primul rând pentru că acest produs se comercializează în Carrefour, unde merg odată la câţiva ani doarece se află într-un centru comercial la parter şi în al doilea rând nu mi-ar fi atras atenţia cu absolut nimic ambalajul. După ce am văzut postarea Elenei despre câteva produse din gama lor, am decis să achiziţionez şi eu câte ceva, aşa că m-am oprit la aceste două produse nutritive pentru păr.
 Aproximativ cinci minute am ţinut în mână şi gama pentru păr vopsit, dar punând în balanţă de ce are mai mult nevoie părul meu în momentul de faţă am zis nutriţie. Mai pot fi achiziţionate şi produse pentru îngrijirea corpului, toate aceste produse au un miros foarte frumos, iar preţurile  sunt destul de bune.


Eu am dat aproximativ 16 ron pentru ambele produse,şamponul are 300 de ml şi balsamul 200 ml, consider că sunt convenabile ca şi preţ.
Este un produs dedicat părului foarte uscat, creţ sau rebel, oferindu-i nutriţie  cu avocado şi unt de shea. Mirosul este unul floral, foarte plăcut care rămâne discret după clătire.
Ca mod de utilizare, trebuie folosit foarte puţin produs, deoarece face foarte multă spumă , am deja două săptămâni de când îl folosesc şi s-a consumat destul de puţin şampon. Eu am un păr care este uscat la vârfuri, deoarece mă vopsesc, şi gras la rădăcini, asta înseamnă că mă spăl de aproximativ trei sau patru ori pe săptămână. În general, părul mi se îngraşă mai puţin iarna, dar cum am bretonul şi îmi atinge faţa am observat că acesta este principală cauză din care în ultimul timp mă spăl la  două zile.
Mie chiar îmi place această gamă şi după ce le termin pe acestea vreau să încerc şi gama destinată părului vopsit, vreau să mai încerc şi ceva produse de corp să văd cum sunt.

.