EcoTools Five Piece Mineral Set

08:30

 Astăzi mi-am propus să vă povestesc puţin despre minunăţiile de pensule pe care le-am achiziţionat în urmă cu ceva timp de pe Iherb.Sunt şi singurul meu set, pe lângă mai am câteva pensule pe care le folosesc, dar acestea sunt preferatele mele.
Au un preţ foarte convenabil , în caz că vă decideţi să cumpăraţi de la ei, setul costă 9,99 $ la noi sunt mai scumpe, dar consider că merită aşteptat după ele, până la urmă din restul banilor vă mai puteţi lua câte ceva.
 Produsele de la EcoTools:
-prietenoase  cu mediul
-din bambus şi materiale reciclate



 Setul conţine:
  • o pensulă pentru aplicarea corectorului, recunosc că o folosesc rar  prefer să aplic cu varful degetelor

  • pensula pentru aplicarea pudrei şi a fardului de obraz, este cea mai folosită din tot setul

  • kabuki, o mai folosesc la aplicarea pudrei sau a fardului când mă grăbesc şi nu mai ştiu unde este pensula mare. 


  • pensula pentru aplicarea fardului de ochi, este bună şi o folosesc mai ales la aplicare, pentru blending folosesc altceva

  • husa pentru a ţine pensule, o folosesc doar când plec undeva şi trebuie să le iau cu mine
Sunt mulţumită de ele chiar dacă pe unele le folosesc mai mult decât pe altele şi nu regret că le-am achiziţionat. Sunt rezistente deşi le spăl în fiecare săptămână, niciodată nu a picat niciun fir din ele şi au rămas la fel de moi ca atunci când au fost noi.Dacă vi se pare interesant ce am ales eu să ştiţi că sunt şi mai multe seturi, depinde foarte mult ce vă doriţi şi în principal ce folosiţi cel mai des.


   Follow my blog on:Facebook , Bloglovin si Instagram



You Might Also Like

7 comments

  1. arata bine, important e sa iti faci treaba bine cu ele :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt utile informatiile ,multumim.MihaelaGreenEyes

    RăspundețiȘtergere
  3. Cristina Barbieru28 august 2014, 23:40

    Si eu mi-am achizitionat de curand un set de pesnule de pe produsecosmetice.ro, azi le pun la treaba si revin cu un review. :*

    RăspundețiȘtergere
  4. Pensula pentru fard pare foarte fluffy,de multe ori ma pierd si eu pe iherb,si am o grămadă in wishlist,dar mi groaza ca nu ajunge comanda.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce dragut arata, as vrea si eu sa le incerc :)

    http://addictedblog24.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  6. Super..eu sunt in cautare de un set de pensule dar sa fie mai multee♥

    RăspundețiȘtergere

.