PellAmar AminoPower Facial Mask

09:00

    Acum câteva săptămâni am fost la o prezentare de produse Herbalife, unde ne-au pus în faţă o serie de produse pentru ten şi am trecut prin-un răsfăţ total. Am început cu demachiere, curăţare, peeling şi mască. La partea cu masca am descoperit ceva interesant din punctul meu de vedere. Eu am un ten mixt, şi pentru că încă nu am găsit crema potrivită pentru tenul meu evit şi măştile hidratante, pentru că sunt de părere că mi-ar îngrăşa tenul şi mai mult. Încercând o mască care hidrata tenul  am descoperit că am tenul deschidratat inclusiv în zona T. Am plecat de la prezentare cu o lecţie învăţată, dar fără să achiziţionez nimic de la ei, mi-am comandat o mască de la Pellamar. Până de curând nu am auzit nimic despre această firmă , i-am descoperit pe internet şi am rămas plăcut surprinsă de calitatea produselor.


Ce promite:
-aspect mai tânăr, piele fermă şi catifelată
-această mască este un tratament intensiv care purifică şi calmează tenul
-estompează petele pigmentate
-refacerea tenului seboreic şi acneic
-diminuează imperfecţiunile pielii şi acţionează asupra  tuturor fenomenelor implicate în apariţia  şi proliferarea diferitelor forme de acnee
Nu conţine:parfum, parabeni
Cantitate: 50ml
Preţ: 30,40 ron
Modalitate de aplicare:
După curăţarea în prealabil a tenului se aplică o cantitate corespunzătoare pe faţă şi gât , după care se aşteaptă 10-15 minute. Se îndepărtează cu ajutorul unei  dischete demachiante.
Se utilizează de  două ori pe săptămână, sau ori de câte ori este necesar.

Părerea mea:
Sunt foarte încântată de acest produs, deşi nu conţine parfum are un miros plăcut, mie mi se pare floral dar discret. La compoziţie seamănă cu crema de faţă Nivea, cea din cutiuţa albastră.
Deşi când am văzut ambalajul atât de micuţ m-am gândit că voi termina repede produsul dar am constatat că trebuie aplicată o cantitate mică.
Cel mai interesant la această mască este că, nu trebuie clătită doar ştersă cu discheta demachiantă. Este prima de acest gen pe care o încerc,dar am văzut ca şi la cealaltă pe care o am de la ei este acelaşi procedeu.
Am observat că nu am nici o reacţie negativă de la ea, tenul rămâne mai luminos şi hidratat cu o strălucire plăcută. Am încercat să aplic şi în zona unde aveam acnee şi am observat că a calmat zona, părea mai puţin inflamată şi roşie.
Mi se pare foarte bună şi cu siguranţă o voi reachiziţiona.
Voi aţi încercat produse de la PellAmar? Cum vi se par?

You Might Also Like

6 comments

  1. Da, eu folosesc de aproape un an de zile produsele PellAmar = LOVE it.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si eu sunt tare indragostita, mai ales de mastile lor :)

      Ștergere
  2. Eu folosesc produsele PellAmar din gama Bioactive S Acne si sunt foarte incantata de ele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am si din gama S Acne..masca mi se pare fantastic de buna :)

      Ștergere
  3. nu am incercat nimic de la PellAmar dar chiar sunt curioasa de ceea ce ar putea face aceasta masca asupra tenului meu..asa ca mi-o voi comanda si eu, pentru ca pretul este foarte simpatic.:)

    RăspundețiȘtergere

.